Istoric

La 17 iunie 1910 a avut loc zborul lui Aurel Vlaicu, România devenind a treia ţară din lume, după S.U.A şiFranţa, în care s-a zburat cu un avion de concepţie şi construcţie proprie. Tot în aceşti ani au luat fiinţă primele şcoli de pilotaj la Chitila, Cotroceni şi Băneasa, pentru pregătirea piloţilor militari. S-a impus şi necesitatea unei asistenţe medicale, iniţial pentru asigurarea medicală a zborurilor, şi ulterior privind selecţia şi controlul medical periodic al personalului aeronautic.    

In această perioadă, au apărut primele cercetări a unor evenimente de zbor, o prioritate naţională, fiind studiul slt. dr. I. Bălteanu intitulat „Primul accident mortal datorat aviaţiunii” publicat în „Buletinul Sanitar Militar” nr. 10-11 din anul 1912. Acesta a atras atenţia autorităţilor in adoptarea unor măsuri pentru supravegherea medicală a piloţilor. Liga Aeriană Română, înfiinţată în anul 1912 din iniţiativa lui Gheorghe Valentin Bibescu (1880-1941) l-a angajat pe lt. dr. Victor Anastasiu (1886-1972) pentru a acorda asistenţă medicală celor ce zburau pe aerodromul Băneasa.

Un moment important în organizarea şi dezvoltarea aviaţiei naţionale a fost promulgarea în 1913 a legii privind „Organizarea aeronauticii militare” în baza căreia serviciul sanitar al Diviziei a IV-a a însărcinat pe lt. dr. Victor Anastasiu să asigure asistenţă medicală personalului navigant şi tehnic care făcea parte din aviaţia militară. Aceasta reprezintă prima atestare privind începutul organizării serviciului medical aeronautic.

Prima comisie medicală pentru examinarea aviatorilor români a fost constituită prin Ordinul Ministrului de Război, în anul 1914, şi avea în componenţă următorii medici de medicină generală: lt.col.dr. Alexandru Papiu, lt. col. dr. Ilie Constantinescu, cpt. dr. P. Pitulescu, lt. dr. Victor Anastasiu. Această comisie a elaborat şi primele norme medicale de selecţie şi expertiză a personalului aeronautic, normele fiind valabile în toată perioada primului război mondial.

S-a introdus obligativitatea examinării medicale pentru personalului navigant. În acelaşi timp lt. dr. Victor Anastasiu a primit aprobarea de a urma Şcoala de pilotaj, obţinând în anul 1916 brevetul de pilot Nr. 82, fiind primul medic pilot român şi al doilea din Europa, după medicul francez Raymond.

Numeroase evenimente de aviaţie produse în timpul primului război mondial şi care au avut drept cauze factorul uman, au determinat organizarea unui serviciu medical al aeronauticii şi formarea unor medici care să se ocupe într-un cadru instituţionalizat de selecţia şi controlul periodic al personalului navigant. Astfel, s-a reuşit organizarea primului spital al aeronauticii la Tecuci în 1917, condus de mr. dr. Victor Anastasiu. Un an mai târziu acesta a fost numit medicul şef al Serviciului Sanitar al Aeronauticii din cadrul Marelui Cartier General, cu misiunea de a organiza şi perfecţiona selecţia medicală a personalului navigant.

În luna iulie 1919, Victor Anastasiu a obţinut brevetul de pilot superior Nr. 40. Activitatea de zbor i-a permis acestuia să iniţieze şi să realizeze o serie de cercetări privind reacţia unor organe şi sisteme (circulator, respirator) la condiţiile specifice zborului, creând şi adoptând pentru aceasta o serie de aparate pentru determinarea frecvenţei cardiace, TA, frecvenţele şi amplitudinile mişcărilor respiratorii etc. În urma vizitei din 1919 din Italia, Anglia şi Franţa, unde s-a documentat asupra organizării, metodelor de selecţie şi expertiză medicală a personalului aeronautic, mr. dr. V. Anastasiu a înaintat un raport conducerii ministrului de război, in care a propus organizatorice şi metodologice privind selecţia, expertiza şi asistenţa medicală a personalului aeronautic.

Ca urmare a raportului din 1919, ministrul de război, generalul Ion Răşcanu a semnat la 6 august 1920 – Decizia Ministerială nr. 466, referitoare la „Instrucţiunea pentru funcţionarea serviciului sanitar al Aeronauticii Militare” şi înfiinţarea „Centrului Medical Aeronautic”. Decizia a fost publicată în Monitorul Oficial nr. 111 din 21 august 1920 şi constituie actul de înfiinţare al acestei instituţii, a patra din Europa în acea epocă, cu o organizare şi dotare corespunzătoare necesităţilor aeronautice române din acea epocă.

Pe lângă activitatea de expertiză şi asistenţă medicală, medicii din aeronautică au iniţiat şi o serie de studii şi cercetări pe aviatori în timpul zborului, prezentate şi la primul Congres Internaţional de Navigaţie Aeriană, secţiunea medicală, Paris 15-25 noiembrie 1921 şi la cel de-al doilea Congres Internaţional pe aceeaşi temă de la Londra, 25-30 iunie 1923. Colectivul Centrului Medical Aeronautic s-a impus nu numai prin organizarea şi desfăşurarea unei activităţi de selecţie şi expertiză de înalt profesionalism şi competenţă, dar şi printr-o activitate susţinută de cercetare, impunându-se ca un adevărat institut în domeniul medicinii aeronautice.

Neobositul cercetător dr. Victor Anastasiu şi-a prezentat cercetările în lucrarea monografică „Omul zburător. Cercetări medico-aeronautice” apărută la Bucureşti în 1922. Apreciind rezultatele cât şi competenţa medicilor din Centrul Medical Aeronautic, în anul 1922, Ministerul Aerului din Franţa a intervenit pe lângă Ministerul de Război Român pentru a aproba examinarea personalului navigant din companiile aeriene franceze care efectuau zboruri în Europa Centrală şi de Sud-Est. De asemenea, tot în acest an s-a acordat Centrului Medical Aeronautic din Bucureşti dreptul de a elibera certificate internaţionale de aptitudine medicală valabile 6 luni, în toate ţările membre ale Ligii Naţiunilor.  

În perioada 10-20 decembrie 1926 a fost organizat la sediul Centrului Medical de la Băneasa prima reuniune a medicilor militari din aeronautică, prezentându-se cu această ocazie atât studii originale cât şi ultimele cercetări pe plan internaţional.

Recunoaşterea internaţională a şcolii româneşti de medicină aeronautică s-a reflectat în desemnarea României pentru prezentarea problemelor ridicate de malarie în raport cu funcţia de personal aeronautic la Congresul de la Haga din 1930. Raportul a fost prezentat de col. dr. Victor Anastasiu şi s-a bucurat de o reală apreciere. Trebuie să menţionăm că România a aderat la Convenţia Internaţională asupra Reglementărilor Navigaţiei Aeriene, încă din 13 oct.1919. În anul 1930, Centrul Medical Aeronautic a fost mutat în alt sediu, mai corespunzător necesităţilor de funcţionare, pe Aerodromul Militar Pipera, înfiinţându-se şi noi cabinete şi laboratoare: radiologie, stomatologie, laborator de biochimie, farmacie.

Prin Decretul Lege N:2620 pentru înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Ministerului Aerului şi Marinei, Centrul Medical Aeronautic a devenit Institutul Central Medical şi de Cercetări Psiho-fizice. La comanda acestuia a fost numit mr. dr. Dimitriu T. Dimitrie. Pentru prima dată se introduce la selecţie în mod obligatoriu şi examinarea aptitudinilor psihologice şi psihofizice. Pe lângă institut s-a organizat o infirmerie cu paturi, unde erau internaţi cei care prezentau afecţiuni intercurente şi trebuiau să amâne examenul de expertiză.

Se remarcă o intensificare a cercetării ştiinţifice, fără a exista o secţie de specialitate în organigramă. În cadrul Institutului s-au elaborat şi susţinut teze de doctorat cu specific de medicină şi psihologie aeronautică. Din iniţiativa dr. Dimitriu T. Dimitrie, în 1937, a luat fiinţă „Cercul de referate al medicilor din medicina aeronautică” care îşi desfăşura lunar şedinţele de comunicări. Acest cerc, a funcţionat, cu întreruperi pe timpul războiului şi o perioadă după aceea, până în anul 1993 când s-a constituit „Societatea de Medicină Aeronautică” din România. În paralel, la Cluj, pe 29 nonoiembrie, a luat fiinţă „Cercul academic de studii medico-aeronautice” având ca preşedinte pe prof.dr. Iuliu Haţiegan şi ca dinamic organizator pe mr. dr. Odiseu Apostol – medicul şef al Flotilei aviaţiei de gardă.

Datorită strădaniilor şi insistenţelor dr. Victor Anastasiu si dr. Odiseu Apostol, la 23 ianuarie 1940 a fost înfiinţată la Bucureşti prima escadrilă sanitară, ce avea în dotare 5 avioane de diferite tipuri şi ca personal 8 piloţi, 3 medici, subofiţeri sanitari şi personal tehnic. Escadrila subordonată iniţial lt. col. dr. Odiseu Apostol a avut un rol deosebit în salvarea multor vieţi în campaniile armatei române din cel de-al doilea război mondial. Intrarea României în război a declanşat probleme deosebite pentru medicina aeronautică. Serviciul medical al aerului dispunea de 52 medici confirmaţi în medicină aeronautică, 14 neconfirmaţi şi un deficit de 27 medici.

La 30 iunie 1941, Institutul nu mai putea funcţiona, în condiţii de siguranţă, în cadrul Aerodromului Pipera, fiind mutat într-un nou sediu pe strada Aurel Vlaicu nr. 115, iar o parte din cabinete pe str. Regală nr. 21.

O dată cu declanşarea ostilităţilor, au crescut sarcinile şi responsabilităţile personalului din institut. Cu toate că războiul cere un număr tot mai mare de piloţi, specialiştii nu au făcut rabat de la condiţiile medico-psihologice pe care trebuie să le îndeplinească un candidat sau un pilot brevetat. Laînceputul anului 1942 a fost elaborat un document privind „Condiţiile psiho-fiziologice pentru recrutarea şi selecţionarea personalului aeronavigant” un precursor destul de complet al normelor şi standardelor medicale de astăzi. În perioada războiului şi o lungă perioadă după încheierea acestuia, institutul existat şi şi-a desfăşurat activitatea în condiţii extrem de grele, mutat în diferite localuri, majoritatea necorespunzătoare, cu personal foarte redus.

În anul 1950, în contextul scoaterii din armată a unui număr de cadre foarte valoroase, lipsa de specialişti, s-a resimţit şi în Institut, care a fost transformat în Comisie de expertiză a capacităţii de zbor, cu un număr redus de specialişti. Dotarea aviaţiei române cu avioane cu reacţie a impus şi perfecţionarea selecţiei şi expertizei, şi deci mărirea numărului de specialişti.

În 1952 a intrat în dotare o barocameră de fabricaţie sovietică, tot în acest an înfiinţându-se şi cabinetul de neurologie. Doi ani mai târziu, în 1954 Comisia de expertiză s-a transformat în Centrul Medical al Aviaţiei şi i s-a repartizat un local corespunzător în str. Ceasornicului, din cartierul Băneasa.

Un moment deosebit de important în evoluţia selecţiei şi expertizei capacităţii de zbor a personalului aeronautic este introducerea examenului psihologic, şi înfiinţarea laboratorului de psihologie în anul 1960. Şeful laboratorului a fost de la început doctor în psihologie Valeriu Ceauşu, care a devenit fondatorul şcolii româneşti de psihologie aeronautică şi o personalitate de prim rang a acestei specialităţi, recunoscut în întreaga Europă.

În anul 1961 este numit comandant al Centrului Medical Aeronautic cpt. dr. Stoian Maurică (1927-1995) un organizator remarcabil şi un om cu calităţi deosebite, remarcat în special prin armonizarea relaţiilor interumane, atât în cadrul centrului, cât şi între specialişti şi personalul navigant. A participat nemijlocit la cele mai importante momente ale dezvoltării instituţiei, până în ianuarie 1992 când a fost pensionat.

Un de referinţă în istoria Centrului Medical Aeronautic deoarece acesta s-a mutat într-un local nou, cel de astăzi. Și-a modernizat toată aparatura şi instalaţiile medico-aeronautice specifice (barocameră, Echo, EKG etc.) iar denumirea s-a schimbat în Centrul de Medicină Aeronautică.

Decretul Consiliului de Stat nr.168 din 5 mai, se stipulează sarcinile Centrul de Medicină Aeronautică cât şi noua structură organizatorică, prin dublarea funcţiilor de specialişti, apariţia de noi cabinete şi laboratoare: laboratorul de studiu al premizelor şi evenimentelor de zbor, laboratorul de igienă aeronautică, cabinetul de biostatistică şi documentare medicală, staţionarul de expertiză cu 50 paturi. Activitatea ştiinţifică s-a intensificat, specialişti ai Centrului fiind prezenţi cu studii şi comunicare la toate Congresele anuale internaţionale şi naţionale de medicină aeronautică şi spaţială.

Un moment important în activitatea Centrului a fost selecţia celor doi cosmonauţi români Dumitru Prunariu şi Dumitru Dediu, primul efectuând şi zborul în spaţiu în mai 1980. Tot în această perioadă, împreună cu Institutul de Fiziologie Normală şi Patologică s-au elaborat experimentele bio-medicale şi psihologice „MIOCARD”, „RHEO”, „INFORMATIA” şi „IMUNITATEA”. Realizarea integrală a acestora în timpul zborului spaţial – comentarii favorabile în presa internaţională a vremii şi îndeplinirea cu succes a zborului spaţial, au confirmat calitatea selecţiei, caracterul ştiinţific judicios al experimentelor, şi o nouă etapă, trecerea la medicină spaţială. În elaborarea programelor, un rol important l-au avut psih. dr. Valeriu Ceauşu şi col. dr. Ioan Pintilie, un remarcabil specialist şi fondatorul şcolii româneşti de explorări funcţionale medicoaeronautice moderne.

Centrul de Medicină Aeronautică a devenit Institut, cu o nouă structură organizatorică, aliniată necesităţilor şi cerinţelor moderne. Tot în acest an, Institutului de Medicină Aeronautică i s-a atribuit numele fondatorului sau, General doctor aviator Victor Anastasiu.

Începând din anul 1998, apare trimestrial „Revista de medicină şi psihologie aeronautică” şi tot în acest an s-a aprobat „competenţa în medicina aerospaţială” şi s-au organizat primele cursuri.

Institutul de Medicină Aeronautică, prin Ordonanţa de urgenţă nr.4 din 14.02.2000, a fost transformat în Institut Naţional, cu structură nouă, permiţând o modernizare în plan organizatoric şi conceptual al activităţilor de selecţie, expertiză, asistenţă medicală şi cercetare ştiinţifică, intrând în felul acesta în elita instituţiilor medicale din ţara noastră şi chiar din Europa.

2014

Societatea Română de Medicină de Voiaj împreună cu Societatea de Medicină Aeronautică din România au plăcerea să vă invite să participați la o conferință dedicată Medicinei de Călătorie si la A XXII-A Sesiune Anuala de Medicina si Psihologie Aeronautica. Acestea au loc în București, în perioada 20-21 octombrie 2016. Locatia evenimentului: Hotel Ramada North, Str. Daniel Danielopolu nr 44, sector 1, Bucuresti.